Sandra Bullock pe cale sa stabileasca un alt record: un Oscar si o Zmeura de Aur in acelasi timpNominalizarile pentru cele mai proaste filme de anul acesta, deja binecunoscutele premii Zmeura de Aur, au fost date publicitatii, informeaza accesshollywood.com, citat de Mediafax. Astfel Sandra Bullock, actrita care a luat cele mai multe premii in acest an pentru interpretarea lui Anne Leigh din filmul "The Blind Side", a fost nominalizata si pentru categoria cea mai proasta interpretare feminina pentru rolul din filmul "All About Steve". Mai mult, Sandra Bullock este considerată una dintre favoritele la nominalizările pentru Oscar, ce vor fi anunţate azi. "Ea ar putea fi prima persoană care câştigă atât o Zmeură de Aur, cât şi un Oscar, în acelaşi weekend", a declarat John Wilson, fondatorul Golden Raspberry Awards, aflate în acest an la cea de-a 30-a ediţie. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 6 martie, cu o seară înainte de gala Oscar, în timpul unei ceremonii care va avea loc la Los Angeles. Printre nominalizati se mai numara si Sarah Jessica Parker, Ben Affleck sau John Travolta. La categoria cel mai prost film competitia este acerba: Peliculele "Transformers: Răzbunarea celor învinşi" şi "Land of the Lost" au primit, luni, câte şapte nominalizări la Zmeura de Aur, inclusiv la categoria "cel mai prost film al anului 2009". Starurile din aceste două filme, Megan Fox, respectiv Will Ferrell, au fost nominalizate la categoria "cea mai proastă interpretare feminină", respectiv "cea mai proastă interpretare masculină".Celelalte trei pelicule nominalizate la categoria "cel mai prost film al anului 2009" sunt comedia "All About Steve", cu Sandra Bullock, filmul de acţiune "G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei" şi comedia "Old Dogs/ Vechi tovarăşi", cu Robin Williams şi John Travolta. La categoria "cea mai proastă interpretare feminină" concurează: Sandra Bullock, Megan Fox, Miley Cyrus ("Hannah Montana"), Beyonce Knowles ("Obsessed") şi Sarah Jessica Parker ("Did You Hear About the Morgans?/ Ce-o fi cu soţii Morgan?"). La categoria similară masculină vor concura: Will Ferrell ("Land of the Lost"), cei trei fraţi din trupa The Jonas Brothers ("Jonas Brothers: The 3-D Concert Experience"), Steve Martin ("Pantera roz 2"), Eddie Murphy "(Imagine That") şi John Travolta ("Old Dogs/ Vechi tovarăşi"). Robert Pattinson a fost nominalizat la categoria "cel mai prost rol secundar", pentru prestaţia lui din "Saga Amurg: Lună Nouă", iar partenera lui de platou, Kristen Stewart, concurează la categoria "cel mai prost cuplu de pe ecran", fiind nominalizată atât alături de Pattinson, cât şi alături de Taylor Lautner.
Premiile Zmeura de Aur au fost create în 1980, de John Wilson, un cinefil împătimit. Câştigătorii - decişi în urma voturilor celor 687 de membri ai Fundaţiei Zmeura de Aur - primesc un trofeu, care valorează câţiva dolari, format dintr-o zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită. |