E este unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi de la Hollywood, este extrem de inteligent şi se ocupă de numeroase acte de caritate. Cum să nu te impresioneze Brad Pitt?
Un profesor din New Orleans a lansat o petiţie online care îi îndeamnă pe semnatari să voteze pentru includerea lui actorului din "Inglorious Bastards" în cursa pentru primăria acestui oraş din Louisiana, precizând mai multe motive pentru care actorul american ar trebui să devină primar.
"Dacă îl alegem primar pe Brad Pitt, atunci Angelina Jolie va devenit Prima Doamnă a New Orleans-ului" şi "publicitatea şi toţi fotografii îl vor căuta pe primar, în loc ca primarul să alerge după publicitate şi diverse ocazii de a fi fotografiat", a mărturisit Thomas Bayer, profesor la Universitatea Tulane din New Orleans.
În plus, profesorul Bayer a continuat în aceeaşi notă amuzantă: "Nu va mai trebui să redenumim o stradă în onoarea lui, deoarece Strada Pitt există deja".
Prin această iniţiativă, Thomas Bayer speră că Brad Pitt, care s-a mutat în New Orleans cu întreaga familie la puţin timp după uraganul Katrina din 2005, va fi înscris în cursa pentru alegerile locale din acest oraş, ce vor avea loc în aprilie 2010.